Relaxată în relația ta de dragoste

Relaxată în relația ta de dragoste

Când eram mică, mi-a lipsit mama, iar asta m-a făcut să nu mă simt relaxată în relația de dragoste.

La vârsta de numai 4 luni, părinții mei m-au dus la bunici sub pretextul că au o oportunitate deosebită în business, care necesită foarte mult timp. Bunica mea era o femeie caldă, grijulie și generoasă, dar nu era mama mea. Golul produs la o vârstă atât de fragedă l-am conștientizat mult mai târziu și l-am „umplut” prin faptul că mi-am permis să simt durerea produsă prin această despărțire temporară.

Cu timpul am descoperit cine am devenit prin această experiență trăită.

De aceea vreau să împărtășesc cu tine astăzi ce trebuie să faci ca să te simți relaxată în relație ta de dragoste.

Am locuit la bunici până la vârsta de 6 ani. În această perioadă, părinții mei mă vizitau din când în când, tatăl mai des decât mama. Îmi lipsea mama, dar nu știam concret că-mi lipsește, simțeam tristețe și eram „altfel” decât ceilalți copii care aveau o mamă și un tată, eu aveam în total vreo 6. Mama Lenuța era bunica mea, mama Carmen era mătușa mea, iar mama Vivi era mama mea cea care-mi dăruise viață. Iar absența ei îmi sfâșia inima. Această durere nu o puteau alina nici „tații” mei, tata Ion, bunicul, tata Bebe, unchiul și tata Stelu, tatăl meu biologic.

Cu prilejul începerii școlii am pierdut această constelație, am revenit în orașul meu natal, unde mi-am regăsit mama, dar simțeam lipsa bunicii și a mătușii mele. 

De ce ți-am povestit atât de amănunțit?

Relația de dragoste pe care o trăim este relația de dragoste a părinților noștri

Când 2 oameni care se întâlnesc se îndrăgostesc și devin un cuplu, repetă în mod conștient sau în subconștient „tiparul comportamental” al părinților.

Acum poți să-ți imaginezi cum a arătat prima mea relație de dragoste… 

Te invit la introspecție, te rog, găsește răspuns la întrebarea: Cum ai perceput relația de dragoste a părinților tăi? Dacă ai stat și tu ca mine o perioadă mai lungă la bunici, merită să te „uiți” cu curiozitate și la relația bunicilor tăi. Sau dacă ai avut la școală cea mai bună prietenă și ai petrecut mult timp la ea acasă, îți aduci aminte cum își manifestau părinții ei dragostea lor?

Copii fiind, învățăm prin puterea exemplului. Ce model comportamental ai preluat automat? 

Relaxarea apare când conștientizezi ce ai învățat despre dragoste în copilărie. 

Acest „adevăr” poți să-l evaluezi din nou, fără să-l repeți automat. 

Și mai este ceva: și partenerul preia la rândul său automatismul părinților săi.

Când cei doi parteneri de cuplu conștientizează tiparul emoțional, au posibilitatea să-l întrerupă dacă este dăunător, fiind recunoscători pentru experiențele făcute. Această elaborare și integrare a trecutului devine o bază sănătoasă pentru dragostea împărtășită, care te înrădăcinează și în același timp îți dă aripi de zbor.

Te simți relaxată numai atunci când simți în întreaga ta ființă că-ți VREI partenerul și el te vrea cu toate greșelile sau „neajunsurile” tale.

Folosesc intenționat verbul a vrea, în loc de verbul a iubi, deoarece are mai multă putere.

Când îmi întreb o clientă dacă vrea partenerul și răspunde un… „da, îl vreau, dar…”, tu ce gândești despre ea? 

Este relaxată?