Te iubesc, nu te mai iubesc

Te iubesc, nu te mai iubesc

Nu este baza unei relații statornice și pline de iubire. Ți-aduci aminte când, în faza aceea când simțeai fluturi în stomac și erai îndrăgostită, nu te mai plictiseai să spui „te iubesc” și îți doreai cu orice preț să auzi vocea iubitului tău cum îți șoptește „te iubesc!”?

Inima ți se deschide, te relaxezi, corpul tău devine maleabil și simți o dorință puternică să spui la rândul tău „te iubesc!”. 

Unii oameni nu pot spune cu voce tare „te iubesc”, dar în interiorul lor simt un val de căldură, o blândețe mătăsoasă, prin care împărtășesc persoanei iubite ceea ce simt.

Ți s-a întâmplat ți ție să vină viața peste tine și acel DA adevărat către persoana iubită să se transforme într-un NU confuz, de neînțeles, care devine o repetiție infinită: nu te mai iubesc. Poate s-a născut un copil și atenția ta s-a îndreptat întru totul spre rolul tău de mama sau ai un proiect de suflet în business, amenajarea casei, sau o dezamăgire puternică.

DA ȘI NU

Când o clientă mă contactează cu motivul că nu mai știe dacă-și iubește partenerul și mi se destăinuie că s-a pierdut în caruselul gândurilor de tipul „te iubesc, nu te mai iubesc”, dar dorește schimbarea și se hotărăște să lucrăm împreună, sunt interesată în primul rând de starea ei de spirit și pun următoarele întrebări: Care este reacția ei la…

Stres?

Plictiseală?

Suprasolicitare?

Eșec?

Incertitudine?


Tristețe?

După ce găsim împreună răspunsuri și confuzia din cap dispare, este momentul potrivit să pun întrebarea magică, cea care susține.

Această întrebare ți-o adresez și ție acum și doresc să-ți dezvălui că este o întrebare foarte valoroasă, care merită cu adevărat din când în când s-o investighezi cu sinceritate.

„Te iubesc, nu te mai iubesc” formează o capcană în care nu te simți liberă.

Dar dacă îți asumi toată responsabilitatea și dorești să alegi nu în funcție de consecințele care vor urma după hotărârea luată, ci cu intenția că vrei să-ți sară inima în sus de bucurie și dorești să schimbi situația apăsătoare, te rog, pune-ți simpla întrebare:

DA SAU NU – „Vreau partenerul sau nu-l vreau?”

Cu toate că întrebarea este simplă, „frica” de adevăr, consecințe, pierdere, claritate  sau responsabilitate pe care le aduce cu ea, la rândul ei îți îngreunează răspunsul, deoarece, dacă îl alegi pe DA îl pierzi pe NU sau viceversa și încerci să te „păcălești” singură.

„Da, îl vreau, dar…” nu este un răspuns.

Acesta este momentul culminant, când găsești răspunsul cu întregul tău corp, cu toți porii, și toate celulele vii care striga la unison un „DA” ca la începutul relației tale de dragoste sau un clar „NU”, deoarece „prețul” pe care îl plătești în acest moment este prea mare pentru tine.

Ce înseamnă aici prețul? Nu este vorba de bilanțul iubirii, cum ar fi, mă simt iubită și de aceea iubesc, sau el dă asta, iar eu dau asta. Contabilitatea nu are ce căuta în iubire: tu îl vrei și atât, fără așteptări sau condiții. 

Prețul înseamnă în cazul dragostei că iubirea invocă uneori și durere sau suferință, un potențial de conflict al sistemului tău de valori.

Dacă îți dorești iubitul cu toată ființa lui, îți dorești în același timp și acele „colțuri” ale lui care nu-ți plac deloc, care uneori îți provoacă nopți fără somn.

Când doi oameni se hotărăsc și spun DA iubirii, indirect spun da și suferinței. 

De cele mai multe ori, este suferința „copilului rănit” sau a rănilor din trecut care încă nu au găsit alinare. Într-o situație de conflict, clopote de alarmă fac ca persoana adultă să devină un copil care are nevoie de ajutor sub formă de:

  • laudă și recunoaștere
  • empatie
  • îmbrățișare
  • timp
  • un cadou

În același timp, este și o descoperire a valorii tale personale, o șansă să-ți descoperi tiparul comportamental dăunător și să faci pace cu trecutul.

Clientele cu care lucrez îmi dezvăluie că au încercat foarte multe, dar și-au pierdut încrederea de sine că într-adevăr reușesc să facă schimbarea.

Sună poate tehnic, dar singurul lucru care contribuie la schimbare este să-ți descoperi și să-ți conștientizezi comportamentul și să-ți permiți durerea pe care o simți sau ai simțit-o în trecut. Asta te împuternicește să-ți îndrepți din nou atenția spre tine și să-ți dai tu ceea ce ai nevoie. Acest act nu înseamnă să repari ceea ce s-a întâmplat în trecut, ci să accepți. 

Această acceptare îți aduce libertate personală și poate auzi foarte vag vocea blânda a mamei sau a tatălui tău, care demult, copil fiind, te mustra: „Nu te mai iubesc, fiindcă nu ai fost cuminte!”.  

Eu, în copilărie, ani la rând, am fost îndemnată să fiu „fetiță cuminte” și „pedepsită” cu retragerea iubirii când nu am îndeplinit așteptările. Acest tipar l-am conștientizat după ce am avut unele relații de iubire care au intrat prematur în morminte.

Am realizat că încă nu terminasem de „luptat” să fiu exact „fetița cuminte”, iar „prețul plătit” a fost  imens.

Care este suferința trăită de tine în trecut? Care este convingerea ta în dragoste?

Sunt bucuroasă să-ți citesc rândurile.

Iar în prezent, când rănile trecutului se vindeca și intri din nou în conexiune cu abilitatea ta de a alege și spui un da clar iubirii, nu mai produci ambivalența, viața te susține.

Confuzia dispare, ai o singură direcție: TE IUBESC!

Cu drag,

Ramona